Întors din concediu cu chef de muncă.
Destul de greu te acomodezi la un ritm alert de toamnă după două luni de moleşeală. Berea parcă e mai dulce ca de obicei după o zi în care lucrurile s-au mişcat mai cu talent. Parcă nu mai conduci atât de agresiv şi cele optzeci de secunde roşii ale semaforului trec mai uşor. O zi în care eşti mulţumit de relaţia cu colegii, în care nu îţi aduci aminte dacă te-ai uitat la ceas crezând că aşa timpul va trece mai repede, o zi ca asta în care existenţa de ghişeu expusă de Pleşu (citiţi la Zed) nu e simţită atât de pregnant. Astea sunt zilele rare după care alergi...
... şi timpul se duce dracului.
Încă nici nu s-au consumat fazele de la revelionul trecut şi trebuie să cauţi cabană pentru următorul vrând să îţi perfecţionezi locaţia în fiecare an. Totdeauna vara ai impresia că iarna e prea departe ca să te deranjeze măcar gândul că trebuie să îţi iei manuşi şi fular. Aşa trece fiecare an... Şi în prag de sărbători când bei un vin fiert nu te va contrazice nimeni când vei spune "ce repde a trecut anul ăsta". Şi ţi se pare că ăsta a trecut cel mai repede, normal, că doar e cel mai recent din memorie. Pe celelalte le-ai şi uitat.
Mai descoperi câteva fire albe de care nu ştiai, iar în timp ce te barbiereşti observi nişte cute în colţul ochilor... Ţi-e frică să îmbătrâneşti crezând că devi brusc alt om. Că ţi se vor modifică peste noapte principiile şi că de mâine nu mai poţi umbla cu blugii tăiaţi, că lumea va aştepta mai multe de la tine pentru că eşti "în vârstă".
De fapt rămâi veşnic acelaşi om, nu vârsta te schimba. Te schimbă un necaz, o bucurie, un om pe care îl iubeşti sau, poate cel mai mult, un copil. Dar rămâi cu aceleaşi principii de viaţă, poţi oricând să porţi blugii tăiaţi dacă eşti dezinvolt şi berea va avea acelaşi gust bun dacă nu ţi-e ruşine că te vede vre-un colaborator...
Aşa că, lasă-ţi plete şi hai la o bere!
Destul de greu te acomodezi la un ritm alert de toamnă după două luni de moleşeală. Berea parcă e mai dulce ca de obicei după o zi în care lucrurile s-au mişcat mai cu talent. Parcă nu mai conduci atât de agresiv şi cele optzeci de secunde roşii ale semaforului trec mai uşor. O zi în care eşti mulţumit de relaţia cu colegii, în care nu îţi aduci aminte dacă te-ai uitat la ceas crezând că aşa timpul va trece mai repede, o zi ca asta în care existenţa de ghişeu expusă de Pleşu (citiţi la Zed) nu e simţită atât de pregnant. Astea sunt zilele rare după care alergi...
... şi timpul se duce dracului.
Încă nici nu s-au consumat fazele de la revelionul trecut şi trebuie să cauţi cabană pentru următorul vrând să îţi perfecţionezi locaţia în fiecare an. Totdeauna vara ai impresia că iarna e prea departe ca să te deranjeze măcar gândul că trebuie să îţi iei manuşi şi fular. Aşa trece fiecare an... Şi în prag de sărbători când bei un vin fiert nu te va contrazice nimeni când vei spune "ce repde a trecut anul ăsta". Şi ţi se pare că ăsta a trecut cel mai repede, normal, că doar e cel mai recent din memorie. Pe celelalte le-ai şi uitat.
Mai descoperi câteva fire albe de care nu ştiai, iar în timp ce te barbiereşti observi nişte cute în colţul ochilor... Ţi-e frică să îmbătrâneşti crezând că devi brusc alt om. Că ţi se vor modifică peste noapte principiile şi că de mâine nu mai poţi umbla cu blugii tăiaţi, că lumea va aştepta mai multe de la tine pentru că eşti "în vârstă".
De fapt rămâi veşnic acelaşi om, nu vârsta te schimba. Te schimbă un necaz, o bucurie, un om pe care îl iubeşti sau, poate cel mai mult, un copil. Dar rămâi cu aceleaşi principii de viaţă, poţi oricând să porţi blugii tăiaţi dacă eşti dezinvolt şi berea va avea acelaşi gust bun dacă nu ţi-e ruşine că te vede vre-un colaborator...
Aşa că, lasă-ţi plete şi hai la o bere!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu