marți, 23 octombrie 2007

Toamna şi mesingeru'

De câteva luni dorm al naibii de rău. Mă ia somnul pe la şase, şapte şi bineînţeles ca la unşpe când vreau să dorm pe bune am energie de maratonist. Uite-aşa mă prinde unu-două în noapte cu ochii în tavan şi gânduri negre ascunse în pijamaua în dungi. Dacă adorm uşor, la ora cinci când tre să beau apă sau să mă piş se duce dracu tot somnu imediat ce trag apa...
Dimineaţa mă trezesc îngrozitor de greu şi am impresia că am greşit cu ceva, atât de tare sufăr în timp ce un duş îmi ia cinşpe minute. Bananele au un gust uscat şi chefirul e acru. Nu se schimba în nici o dimineaţă. Roşul semaforului durează vreo două minute iar ambreiajul patinează, dar doar dimineaţa. Traficul începe să miroasă a capitală, aglomerat de o sută de mii de studenţi apăruţi peste noapte, cu maşini sau fără.
E la fel în fiecare început de toamnă, la fel şi în capul şi activităţile mele.

La servici văd primele zâmbete şi cafeaua mă revigorează incetişor. Schimbând două vorbe calde încep să simt ziua şi îmi dau seama ca astenia tomnatică se duce dracului când încep să comunic. Şi norii parcă se dizolvă odată cu ridurile frunţii. Indiferent ce vorbim. Despre meciul de aseară, ce chefuri am mai făcut sau chiar despre clienţi şi comenzi. Cred că starea e universal valabilă, cred că tuturor ne place să comunicăm şi ne simţim bine făcând asta.

Acestea fiind spuse declar război inamicului numărul unu al comunicării: mesingeru'!
Mă ia naiba să aud oameni care îşi beau cafeaua dimineaţa la o conferinţă pe mesinger. Alţii care locuiesc în acelaşi oraş şi se vad o dată la şase luni deşi ştiu totul unul despre celălalt. Colegi de birou care îşi scriu decât să deschidă două uşi şi constată că se vad de două ori pe săptămână. Mai nou e modă mare - ţi-ai făcut cârciumă să vină lumea la o poveste şi ... bombă: uaiărles gratuit ca să bagi şi un chat în timp ce îţi etalezi noul vaio adus din state pe bani grei. Nu de alta, da poate interlocutoru e mai plictisitor decât pe mes şi-atunci îi spui că tre să răspunzi urgent la un mail...

Şi ca să îl sfidez până la capăt, îmi pun status adresa blogului, ca voi să citiţi şi măcar în timpul ăsta să nu mai trageţi bârfe cu omuleţi galbeni... Aşa că nu vă mai răspund decât la chestii punctuale. Am zis, am zis!